RUTELE STANDARD (PREDEFINITE, de tip ȘABLON)

Sau altfel spus, rutele sau traseele pe care încercăm să le impunem, atât dispeceratului cât și șoferilor noi sau vechi, cu scopul de a optimiza cheltuielile cu realizarea acelui transport, alegând o rută optimă din punct de vedere al costurilor.

Cred că e de prisos să mai explic în plus ceva vis-a-vis de importanța de a avea șabloane pentru rutele pe care le faceți, în special dacă ele se repetă.

Este evident că costurile cu taxele de drum și numărul de km sunt cele mai importante criterii în setarea unor astfel de standarde, dar aș mai putea să amintesc câteva, de exemplu: timpul necesar, viteza cu care poți să faci un anumit traseu sau consumul de motorină care crește sau scade în funcție de natura acelui traseu, de dificultatea acestuia.

Aplicația Soft Transport are o secțiune specială pentru a păstra și distribui aceste informații extrem de importante legate de rutele de transport, rutele standard.

În contul de manager, dar și în contul de dispecer în rubrica Hărți Here, avem un submeniu format din HARTA HERE, RUTĂ COMENZI și ȘABLON RUTĂ.

Am să încep cu Harta Here, locul de unde practic pornim, atunci când vrem să facem un traseu. Introducem punctul de pornire, respectiv oprire, de exemplu, ruta Hamburg – Bologna, dăm click pe ''Generare Rută'' și planificatorul de rute ne oferă două variante de traseu, am să aleg doar unul dintre ele, pe cel mov.

Observați că planificatorul de rute îmi calculează și costurile cu taxele de drum, inclusiv pe țări, și total km.

Dacă vreau să mai optimizez, să mai pun niște puncte intermediare (VIA- POINT-uri), pot să pun marker pe hartă și să refac acest calcul de rută, exact pe traseul pe care mi-l doresc.

Să presupun că am stabilit un traseu ideal, de la Hamburg, la Bologna, atunci pot să dau click pe butonul ''Salvare Hartă ca Șablon'', aplicația ne întreabă dacă denumirea oferită automat șablonului este ok, dacă nu, această denumire se poate modifica și dau ok.

Șablonul a fost salvat cu succes, ne spune aplicația.

Cum pot să încarc un șablon odată salvat? Simplu, dau click pe ''Încărcare Șablon''.

Se deschide o fereastră unde pot să încarc șabloane, primul din listă fiind ultimul salvat, Hamburg-Bologna.

Pentru ca un șablon să fie standard este nevoie ca să fie bifat ca atare.

Toate rutele standard, toate șabloanele le găsim și pe pagina ''Șablon Rută'' unde pot să editez denumirea șablonului.

Folosirea acestor șabloane este utilă în dispecerat, dar poate mult mai important este faptul că este accesibilă spre vizualizare și șoferilor care conduc efectiv camionul prin Europa.

Astfel, într-un cont de șofer, un astfel de șablon standard, se poate accesa în rubrica ''Șablon Rută''. Foarte important, harta este interactivă, se poate vizualiza până la nivelul de detaliu pe care și-l dorește șoferul!

Sper că ați înțeles utilitatea și felul în care aceste șabloane se folosesc în Soft Transport, așa încât eu am să vă adresez provocarea de astăzi:

Scrieți un simplu bilețel, pe care să îl dați unuia dintre colegii dumneavoastră și să îl întrebați care sunt rutele standard în compania d-voastră și cum sunt ele aduse la cunoștința dispecerilor și a șoferilor ?

Vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc ca de obicei, multă sănătate.

Toate cele bune, dragi prieteni!

Link Youtube pentru înregistrare:

https://youtu.be/eBQ9OYJae6Q

Introduceţi un comentariu